Azi-dimineață găsii, strecurat pe sub ușă (mi-o fi căzut, cumva?), un text scris pe calculator și ”tras” la imprimantă:
”…din răsuciri labirintice când totul e împietrit şi timpul nu mai este, nu că n’ar mai fi cândva, când eşti într-un undeva în care aproape că nu se mai vede ceva, mai cu seamă atunci când eşti glas stins, ele facând tot ceea ce e cu putinţă pentru tine, doar că ţie numai îţi umplu tăcerile, şi mai ales noaptea, de tăceri născătoare în continuare, noapte care ţi se lipeşte de tălpi, înăuntru căreia îţi eşti irespirator şi care te face să îţi aminteşti ce nu îndrăzneşti…”.
(…)
Brusc, îmi amintii istoria din spatele cocktailului ”Bloody Mary” care conține toate ingredientele necesare pentru a-ți încânta toate simțurile și care „are echilibrul perfect între dulce, acrișor, sărat, fără să fie amar, dacă este preparat corect”… Acel gust al tristeții visătoare, al vieții în care ești ceea ce cauți, sperând să găsești, în timp de nesfârşit, alfabetul definirii, cu tiv de priviri răscolitoare prinse de nemărginire…
(…)
”Bloody Mary”.
(…)
Și…
(…)
Începui să cred în mine cel de mine visător și în alfabetul gesturilor, în forţa atractivă, în sete, în setea de fericire, în foame, în înăuntru, în pe dinafară, în izvorând, în în şi nu în între, în căutare, în rătăcirea trezitoare, în revelaţie, în aporie, în oricând, în cândva, în nimic, că-mi datorez în fiecare clipă totul, în absenţa-prezentă şi nu în prezenţa-absentă… Crezui în fortificaţiile semanticii ferme, acelea în care ne închidem, câteodată, conştiinţa, ca într-o inexpugnabilă cetate…
(…)
Și călătorii pe tărâmurile unei ființe de ianuarie,februarie, martie, aprilie, mai, iunie, iulie, august, septembrie, octombrie,noiembrie și… decembrie.
(…)
Trăii dilema între exprimat şi exprimabil, indicibil şi neexprimat şi simţind cum tristeţea e cunoscută doar de către inconoscibil, n-o lăsai să mă cuprindă.
(…)
Pentru că…
(…)
”Bloody Mary” se sfârșii. Tot ce-i omenesc se va sfârșii. Tot ce-am făcut și ce voi face se va sfârșii. Poate azi, poate mâine, poate-ntr-o zi… Și n-o să-mi amintesc ce n-am îndrăznit.
(…)
Lucid. No ”Bloody Mary”.
(…)
Alt an; același eu, atât de la fel… Doar textul scris pe calculator și ”tras” la imprimantă e… altfel: ”Ca să cunoşti ceea ce eşti, află ceea ce nu eşti”.
(…)
Și…
(…)
Nu-s echilibrul perfect între dulce, acrișor, sărat, fără să fiu amar… Mă cunosc?
(…)
”Hîm, hîm! Aici miroase a carne de om!” /1/
(…)
Începu lupta apărării vechilor bucurii… A acelor tărâmuri… Sunt soldatul (Miles) locului ascuns (Mraconia). Sunt, aici, atât de… la fel. Înlăuntrul meu fiind, sunt locuit în cel mai sacru lăcaş: al ființei mele!
(…)
Lăcaș sacru.
(…)
Pfui! Greu de tradus ce scrisei…
(…)
Dar…
(…)
Final.
”Trecui şi eu pe acolo şi stătui de mă veselii la nuntă, de unde luai
O bucată
de batoc,
Ş-un picior de iepure şchiop,
şi încălecai p-o şea, şi v-o spusei dumneavoastră aşa.”/1/
_____________________
Petre Ispirescu – ”Prâslea cel voinic şi merele de aur”