Omul contemporan caută să vadă cât de întemeiată şi de binefăcătoare poate fi credinţa în Dumnezeu. Căutările pot să-i ia omului toată viața… Spre final, îl apucă o sufocantă teamă de moarte. Îl apucă o sufocantă teamă de Dumnezeu. Crede că Dumnezeu îi vrea moartea. Crede, astfel, că Dumnezeu există… Crede că frica de Dumnezeu i-a fost dată… de Dumnezeu. Bine-bine, dar de ce, măi omule, nu poți să-ți folosești logica și să crezi că și viața ți-a fost dată tot de Dumnezeu? Ar putea fi o explicație aici: omul contemporan nu recunoaște miracolele cotidiene… Omul contemporan și-a pierdut capacitatea de a recunoaște miracolele… Egoismul observării îl îndepărtează pe om de Dumnezeu. Omul contemporan observă numai ce îi aduce un avantaj existențial terestru… Mulțimea de icoane lipite în parbrizul mașinii are rolul primordial de asigurare pentru răspunderea civilă… Pentru foarte puțini, e o răspundere de viață…
Deși știe că dovezile științei, nu numai că nu îl îndepărtează de Dumnezeu, ci îi indică cu precizie o sursă inteligentă care a creat totul, omul contemporan crede că dovezile obiective nu sunt totul… De ce? Pentru că nu recunoaște miracolele! Deși informația este și în interiorul nostru, și în afara lui. Sau, nu crede că miracolele sunt gânduri ale lui Dumnezeu… Sau nu se recunoaște… Nu-și recunoaște miracolul de a fi.
Cât de ne-recunoscător poți fi, încât să crezi că ești rezultatul întâmplării? Dacă ești, atunci, științific vorbind, vei crede și că vii dintr-un câmp de posibilităţi prematur avortate…
Sau, dacă Ax +By = Cz, unde A , B , C , x , y și z sunt numere întregi pozitive și x , y și z sunt toate mai mari decât 2, atunci A , B și C trebuie să aibă un prim factor comun, vei crede că acela vei fi… tu. Și că vei fi milionar. Și că vei fi fericit. Și…
Sensul vieții ți-e dat de concentrarea de manifestare a conștiinței. Până la urmă, dacă vei gândi cerul ca fiind un loc care nu-i sterp, norii vor fi ceva care înfrumusețează decorul… Apoi, tu, omule contemporan, vei să vedea cât de întemeiată şi de binefăcătoare poate fi credinţa în Dumnezeu.
Lună: august 2018
Mic tratat despre orgasm
Woody Allen ne zice una: “Când în sfârșit am avut un orgasm, doctorul mi-a spus că nu a fost genul care trebuia.”
(…)
Încerc să „traduc„…
(Știi, iarba crește, păsările zboară, valurile mișcă nisipul, iar eu „decriptez” orgasmele…)
(…)
Câteodată e bine să ne băgăm în viața altora… Ca să nu mai fim singuri. E un fel de orgasm… social. Mimat! Pare a fi o asemănare cu orgasmul-orgasm…
(…)
Pare…
(…)
Deosebirea dintre ele este aceea că orgasmul-orgasm poate fi mimat numai față de persoana pe care o iubești. (…) Altfel, e activitate comercială...
(…)
Sunt însoțite de exclamații… inverse. Orgasmul social e plin de ha-ha-ha! (Mama, don’t laugh!) Celălalt, invers: ah-ah-ah! (Mama, donʾt cry!)
(…)
Cele două au , totuși, un numitor comun: un bun efect terapeutic! (Oh Lord, I feel alive!)
(…)
Cele două orgasme nu sunt singure pe lume… Mai există și orgasmul cerebral… Finalitatea acestuia e și ea zgomotoasă. Este exclamația prelungită: ”Evrikaaa!” (Because ”Eurekaaa!” is facing imminent disaster…) Are și el (orgasmul cerebral) ceva din cele două: vocala „a”. De trei ori… Ca și…
(…)
Să nu uit: cred că mai există un alt orgasm: orgasmul luminos... De la lumina de trecere…
(…)
Constatăm că mulțimea orgasmelor nu este vidă. Nici intersecția cu mulțimea oamenilor nu e… Adică, fiecare om are ceva în comun cu mulțimea orgasmelor… Ca să nu fie prea multă matematică: fiecare om are orgasmul lui / orgasmele sale … Conștiente sau inconștiente.
(…)
“Singura parte proastă, dacă ești ateist, este că nu ai cu cine să vorbești în timpul unui orgasm.” Ne-o spune… un anonim. (Good to know. God know.)
(…)
Lui Woody Allen i-aș spune că orgasmul mimat al vieții e… fericirea. Și că, în acest caz, mulți oameni sunt… erotomani. Și „colecționiști„…
(…)
Final.
***
Nu cred că doctorul lui Woody s-a referit la orgasmul cosmic. Nu-i pentru oameni. Oricum, s-a scris prea puțin despre orgasm… (De aceea, ”mă găsii îndreptățit, după ce-mi sfârșii treaba, să mă plimb, șuierând, cu mâinile la spate”, prin teoriile orgasmului…)
***
De altfel, analizând (sumar) orgasmul, cred că nici sistemul nervos nu-i atât de autonom… Își reduce, mai mult decât credeam, activitatea și n-o mai pot numi… ”temporară”. Așa că, nici ”nervi de oțel” cred că nu există.
***
**
Orgasme multiple există? Da. Pot fi. E nevoie de multă electronică, de pierderea rațiunii, de… (…) Woody Allen știe.
Vezi: „Everything you always wanted to know about sex” *
________
*But were afraid to ask
Mic tratat despre carieră
***
Frica de moarte ar trebui s-o aibă numai bărbații… Femeile sunt sau pot fi mame… Trăiesc mai mult, prin copiii pe care-i cresc… Au ”o carieră” pe care n-o au bărbații. Putem s-o numim super-carieră… Sau adevărata carieră.
(…)
Oricum, noi, oamenii, înțelegem diferit cariera.
(…)
O constatare.
(…)
Se spune că nu-i prea bine să te însori/măriți cu cariera. Cică, nu-i prea plăcut ca aceasta să te țină noaptea-n brațe… Apoi, peste timp, nu ți-e ușor să spui despre cea mai frumoasă trăire a vieții tale că a fost… cariera. Desigur, poți s-o spui, dar te înțelege cineva?
(…)
Cu sau fără carieră, cu sau fără frică de moarte, trăim toți la o singură adresă: pe Pământ! Așa se spune despre oameni. Iar despre Pământ se spune că este închisoarea altor… planete.
(…)
Dar…
(…)
Ce-i omul?
(…)
Păi…
(…)
Uniunea dintre frică și curaj se poate numi conviețuire sau dualitate.
Uniunea fricii cu cariera se poate numi supraviețuire sau agonie.
Uniunea curajului cu cariera se poate numi… cruce.
(…)
Deci…
(…)
”Omul este o cruce, un conflict, o agonie, o dualitate.”
***
Mic tratat despre dăltuire
Mi-a plăcut să sculptez. Trupuri și chipuri. Câțiva ani… De fiecare dată, ce-mi ieșea era mai frumos decât realitatea…
(…)
“În sufletul meu n-a fost loc nici pentru invidie, nici pentru ură, ci numai bucurie pe care o poți culege de oriunde și oricând.” Așa grăit-a Brâncuși. Și, l-am crezut! Am știut că aici era ceva… La Brâncuși era adevărat. Da! El eliberase sculptura de preponderența imitației mecanice a naturii. Eu, imitam frumos… Era cazul încetării! A face oamenii mai frumoși decât sunt, nu-i nicio bucurie. În acest caz, se stârnesc uri și invidii… Dar… Dar, nici la rangul de epigon n-am ajuns.
(…)
Ură? Invidie? Nu… Doar consolare… Ministerul Culturii nu mi-a refuzat ”operele”, pentru că nu i le-am oferit…
(…)
Of! Mi-e dor de dălţile mele… Am dat cu ele-n lemn şi-n piatră de parcă aş fi vrut să modelez lumea. Văzând „Sfinxul”, cineva mi-a luat-o înainte… M-am lăsat. Nu mă puteam pune cu Dumnezeu la dăltuit… Și-mi era dor de Brâncuși.
(…)
Acum, dorul mă arde. Dacă mi-aş aduce aminte cum se ţine dalta, m-aş apuca… L-aş ajuta pe Dumnezeu la dăltuire. Of, lume! Ar trebui…
(…)
Dumnezeu vrea ca viaţa să mi-o dăltuiesc… Trebuie să-mi amintesc! E timpul să profit de „spărturile” lumii, ca Michelangelo de marmura pentru David… Să şlefuiesc ceva şi pentru mine! E timpul! Cu ”narexul de 3” îmi voi aranja „încruntările”… În lemn de prun… Apoi, tot aşa! Nu numai oamenii schimbă dălţile, dar şi dălţile schimbă oamenii! La dălți!
(…)
La dălţi! E posibil ca să-mi iasă din daltă, din nou, ceva mai frumos decât realitatea… Nici cu lacrimile, darămite cu dalta, n-am vrut să profanez mormintele amintirilor dureroase…. Este nevoie de mult frumos. Chiar și de ceva mai frumos ca realitatea… ”Frumosul este echitatea absolută”, iar ”lumea poate fi mântuită prin artă”. Tot Brâncuși… Și l-am crezut. Și mi-e mai dor de Brâncuși.
________________
_________________________________________
***
“Privește înspre mine cu compasiune. Nu mă abandona. Nu mă abandona, Maica mea!”
***
Mic tratat despre crima perfectă
***
„Nu există crime perfecte!” am auzit adesea… „De ce?” m-am întrebat adesea…
(…)
Acum știu. Cei care nu lasă „urme” pe Pământ sunt ”vinovați”… De aceea… Înțeleg prin „urme” roadele vieții…
(…)
Sunt ”vinovați” pentru că și-au ucis zilele vieții… De parcă ar fi vrut să trăiască fără destin… Să aibă iluzia unei fericiri comode. Sau să-și închidă mintea…
(…)
O minte închisă va muri…
(…)
Deci… Crime și criminali…
(…)
Totuși…
(…)
Trebuie să ne ajutăm, ca să lasăm ”urme” pe acest Pământ… Nu vrem prea multe minți închise… Așa că… ”De ce să compătimeşti în loc să ajuţi, dacă poţi?” (Cicero)
(…)
Încep cu o urare.
(…)
Vinovaților sau nevinovaților le urez: cât mai multe zile trăite! Și mie, și ție, și vouă…
(…)
La mulți ani!
(…)
Și…
(…)
Să nu uit. Să nu uiți…
(…)
”Când trecutul te-ajunge din urmă
Prezentul ți-e viitorului umbră.
O să te naști după ce mori
Când te trezești după ce-adormi?” (D.D.- ”Când”)
(…)
”Pe Pământ omul e dator să trăiască numai viața. Moartea lui adevărată o va trăi în Cer. Dacă încearcă să trăiască moartea pe Pământ, păcătuiește și se mistuiește în deznădejde. Și atunci, nici nu trăiește cu adevărat, nici nu moare. E ca un fel de strigoi.” (M. Eliade)
(…)
La mulți ani!
***
Mic tratat despre vina colectivă
Aș vrea să am putere ca să recunosc că nu-s vinovat… Mă simt vinovat, pentru că nu pot să fac nimic celor vinovați.
(…)
Să-ți spun…
(…)
Am avut un coleg sirian cu care m-am împrietenit… Vorbea tare bine limba română. Îmi amintesc că, de multe ori, m-a invitat să-i văd țara… Se născuse în Alep (cel mai mare oraș al Levantului) și locuia în Damasc (Orașul Iasomiei [1]). Știa că mă pasionează cultura arabă… Avea o vorbă: ”Măi, noi arabii ne-am pus cultura la păstrare sub nisip… Când omenirea va avea nevoie, va putea s-o dezgroape ușor! Sapă!” Da… Nu se gândise că peste câțiva ani ”dezgroparea” se va face cu dinamită… Și, nici când au inventat cifrele, arabii nu s-au gândit că o să le fie scrise pe braț… Și nici că o să-și îngroape cultura a doua oară… Cu tunul! Alep este distrus complet. Damascul, aproape… Va fi ras de pe suprafața Pământului un ”dar al lui Dumnezeu”? Prietenul meu va rămâne fără rădăcini… Ca mulți alții!
(…)
I-am văzut nemulțumirea, când încerca să traducă ”Glossa” lui Eminescu… Îi părea rău că-n arabă nu ”sună” exact… Un asemenea om nu poate fi t…rist, chiar dacă unii sugerează că… ”Crede ceea ce vezi și lasă deoparte ceea ce auzi”, ne spune un proverb arab…
(…)
Oamenii trebuie să se ajute, lipsa de dezvoltare emoţională îi poate transforma în narcisişti… Aflându-se la granița dintre nevroză și psihoză, U.E. pare cuprinsă de… borderline. Tragediile au nevoie de ajutor!
(…)
Eu îmi voi ajuta prietenul ca să-i ”sune” cât mai exact, în arabă:
”Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera și nu ai teamă;
Te întreabă și socoate
Ce e rău și ce e bine;
Toate-s vechi și nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.”[2]
(…)
Eu… Lumea ce face? Construiește o vină colectivă și… nelumească. Ce e rău și ce e bine?
***
Seneca ne spune: ”Caracteristica vinovaților este neliniștea!” Realitatea îmi șoptește: ”Și a nevinovaților ar trebui să fie!”
(…)
Așa e rău, așa e bine. Speră cu teamă!
***
______________________________________________________________________
[1] Numele „iasomie” provine din cuvântul arab „yasmin”/„darul lui Dumnezeu”
[2] Mihai Eminescu – ”Glossa” (1883)
Mic tratat despre siguranță
***
Am certitudini. Mi s-a spus că nu există… Dar, am găsit, astăzi, una: ”Sunt singurul paznic al singurătății mele!” Un prieten are și el certitudinea lui: ”Regulile trebuie respectate, iar dacă nu vrei, ar trebui să fii așa de puternic încât să le impui pe ale tale…” Apoi, precizează: ”Ca să fii puternic, trebuie să te duci la… sală!”
(…)
Dacă te gândești bine, ai, cel puțin, o certitudine.
(…)
Filosofii ne spun că certitudinile nu există… Ba, chiar îi numesc nebuni pe cei care au… ”Doar un nebun merge înapoi în viitor!”[1] Da, dar ”fără certitudine nu există adevăr și nu există frumusețe pe lume”[2].
(…)
Dacă vrei să nu contrazici filosofii, denumește-ți certitudinile… convingeri. Înlocuiești o reflecție filosofică cu una logico-lingvistică… Aici apare un paradox: convingerile sunt benefice, dacă nu luptă pentru certitudini! Ai o rezolvare… Da, convingerile se pot educa! Educarea convingerilor, pentru un rezultat fericit, este o didactica magna….
(…)
Oricum, nu există categorii filosofice, ca forme logice de bază ale speculațiunii, care să-ți dea garanții de siguranță… Până la urmă, filosofia este o reflecţie sistematică, riguroasă, teoretică asupra unor presupoziţii, constatări empirice şi intuiţii ale simţului comun…
(…)
N-ar fi rău să-ți construiești filosofia ta… Poți tăia macaroana autorilor de manuale care, în egoismul lor, afirmă: fiecare om poate filosofa, dar nu oricine poate face filosofie! Uită că și ei sunt oameni aflați pe poteca cunoașterii și acceptării… Uită că, oricum, rațiunea oamenilor devine speculativă, prin pătrunderea pe terenul transcendenței… De altfel, ”nevoia de transcendenţă ne defineşte ca oameni”.[3]
(…)
Revin la certitudine. Pentru cea mai mare parte a omenirii, Dumnezeu (indiferent de cum îi spun oamenii…) este o certitudine. Deci, certitudinile există. Atunci, ”si tacuisses, philosophus mansisses”[4] e pentru… filosofi.
(…)
De noțiuni, judecăți și raționamente, ca forme ale aceleiași facultăți a gândirii, se ocupă intelectul, iar de producerea ideilor, adică tocmai de ceea ce depășește interesul discursiv, e responsabilă rațiunea… După ce, mulți ani, ai învățat ce ți-au spus alții, ar fi bine să ai certitudinile/convingerile tale…
Concluzie.
Ca să ai certitudini/convingeri, trebuie să fii puternic. Ca să fii puternic, trebuie să te duci la sală. La sala de lectură!
***
________________________________________________________
[1] Terry GOODKIND (născut în 1948), scriitor american care, deși suferă de dislexie, este autorul seriei fantasy ”The Sword of Thruth”, dar și al romanului ”The Laws of Nines”. El consideră că utilizarea genului de ficțiune îi permite să spună și să transmită mai bine temele și emoțiile pe care dorește să le împartă cu cititorul [2] Camil PETRESCU – ”Jocul ielelor” [3] Solomon MARCUS – ”Transcendența ca paradigmă universală”
Mic tratat de vorbe
***
Doar o vorbă și-apoi tac!
***
Astăzi, dacă strângi mâna cuiva, să te asiguri că mai ai toate degetele…
*
Constați că oamenii mănâncă prea mult, beau prea mult și găsesc prea multe scuze pentru acestea… Pentru altceva, nu…
*
De multe ori, inima nu ne lasă să spunem anumite „lucruri”… Câtă rațiune!
*
Promite-ți să trăiești cât ești în viață, căci o să-ți fii suficient de mort la înmormântare.
*
Memoria te poate minți, e plină de simțiri… Uneori, e mai important să simți, decât să știi…
*
Prea puțini se nasc idioți. Devin. Îi „școlește” cineva sau sunt „autodidacți”?
*
Nu mă tem de stupiditate. Am nevoie și de relaxare…
*
Cariera academică poate fi o dramă. Devii capabil să-ți măsori inteligența… S-ar putea să nu-ți fie prea confortabil… Având ce, uiți multe.
*
Nu uita! Imaginația are multe frici.
*
Nu-mi urmez toate visele! Ba, mai mult, pe unele aș vrea să le uit …
*
Când te cerți, nu invoca trecutul celuilalt! Ai și tu unul…
*
In viață, nu-i musai să-ți cauți „jumătatea” . E plină cârciuma de „jumătăți”… De litru.
*
O familie este fericită, când toți membrii ei se roagă. O familie este nefericită, când se roagă unii de alții…
*
Dacă nu ești iubit de familie, nu te aștepta să fii iubit ca manager…
*
Unii oameni ar avea nevoie de o „cupă a lui Pitagora”… Aceasta se varsă singură, când omul devine lacom..
***
”Nu spune puţin în vorbe multe, ci mult în vorbe puţine!” îmi șopti Pitagora. Slobozii capul în jos și tăcui…
***
Mic tratat despre anarhism
***
”Ești un anarhist!” Așa mi-a șoptit un prieten… Nu mai știu cu ce ocazie. ”Nu sunt anarhist pentru că…” i-am răspuns fără să finalizez motivarea.
(…)
Brusc, mi-am amintit de un examen la ”Științele umanității”… Am ”tras” un bilet pe care scria:
ӿ” Nu există anarhism pentru că nu există terorism de stat. Nu există eroi pentru că nu există nemernici. Există numai victime. Altceva, nu recunoaștem că există.” Argumentați logic. ӿ
(…)
Și…
(…)
”Este un adevăr istoric. Istoria recunoaște că au existat victime, despre ceilalți, nu…” Atât. Atât am comentat…
(…)
” Peut-être l’histoire de votre pays! / Poate istoria țării tale!” a spus un profesor examinator, într-o franceză cu un puternic accent bașkir… (Examenul se desfășura într-o țară străină…)
(…)
ӿ ”Desigur, pentru că noi românii avem istorie! O istorie cu multe victime… Cei care au istorie recentă nu prea au… Dar ne-au ”ajutat” pe noi ca să avem… Cred că subiectul este foarte bun și pentru ”Științele inumanității”! ӿ
(…)
Deci…
(…)
Nu mai este cazul, ca să fiu anarhist… Negarea puterii statului meu e prea mare din exterior, ca s-o mai fac și eu… Ș-apoi, există o prea mare dezordine generală. Sunt destui nemernici și în interior… Nu mai e cazul ca să fiu anarhist, pentru că sunt capabil de reflecție critică și detașare emoțională…
Pentru mine anarhismul este o ”problemă” sensibilă, o provocare din perspectiva conștiinței naționale, a moralei și a valorilor unei societăți democratice.
(…)
Totuși…
(…)
„Cin’ se ia cu mine bine,
îi dau haina de pe mine…”
(Cântec popular)
(…)
La nevoie, îl cânt… pe tot.
***
Mic tratat despre o tranziție
***
Tranziția de la iubire la păcat și invers, o putem numi destin…
(…)
”Prima iubire” n-o uiți niciodată. Rămâne-n suflet pentru toată viața. Așa se spune…
(…)
Dacă susții că a fost ”o primă iubire”, presupun că ți-ai mai dat o șansă pentru ”cea de-a doua iubire”. Desigur, nici pe aceasta n-ai cum s-o uiți…
(…)
Numind-o ”a doua iubire”, recunoști că a trecut… Presupun c-ai dat șansa ”celei de-a treia”…
(…)
Ș.a.m.d.
(…)
Ne dăm șanse. Ne-am convins că ”destinul lucrează prin amănunte” [1]…
(…)
Ne trăim viața între iubiri și șanse.
(…)
Dar…
(…)
Prea mulți, cu excepția ”ultimei iubiri” pe care-o trăiesc, urăsc ”subiecții” iubirilor anterioare. Ba chiar își blesteamă șansele avute…
(…)
Adică…
(…)
Trăim viața între iubire, șansă, ură. În ordine schimbătoare! De multe ori, e inclus în această ordine schimbătoare și Dumnezeu. Uneori, deloc… Adică, trăim viața între iubire, șansă, ură și… blasfemie. În ordine schimbătoare!
(…)
Concluzie.
Trăim între iubire și păcat. O tranziție. În ce ordine? Depinde de destinul fiecăruia.
(…)
Dar…
(…)
Destinul nu poate fi schimbat în finalitatea lui. Ce-i de făcut? Putem mări durata tranziției prin iubire, micșorând durata tranziției prin păcat… Adică, putem”îndulci” tranziția spre finalitate… ”Îndulcirea destinului” nu este un fenomen chimic, este minune dumnezeiască. Nu ține de noroc. [2] Ține de credință și de iubire neurmată de ură…
***
_________________________________________________
[1] Octavian Paler
[2] < < Am văzut pe unele pomelnice pe care le aduceti, că pomeniți pe dracul Noroc, zicând : „pentru norocul fetei, pentru norocul băiatului, pentru norocul familiei „. Ce mi-ai pus pe dracul pe pomelnic? Voi știti cine a fost noroc? Cel mai mare demon, care a secerat milioane de suflete. >> (Parintele Cleopa – ”Idolul Noroc”)
Dumitru Drăghescu 